Contrastul, un criteriu in analiza imaginii

 

Vorbim despre antiteze si poli opusi in fiecare zi, fie ca discutad despre un text literar, fie ca ne referim la caracterul dual al unei persone, fie ca ne amintim de o scena vazuta pe strada - doua priviri, care se completeaza si se contrazic. Dar n-ar fi omis faptul ca ceea ce noi numim "contrast" vine, pe langa domeniul psihologic care-l defineste pe deplin ("Opozitie puternica intre doua sau mai multe lucruri, stari, actiuni"), si din tehnica fotografica. Astfel ca, plecand de la o definitie a acestui termen, ne vom ocupa in articolul urmator de problema contrastului in fotografie, fiind una dintre caracteristicile derivate ale acestei arte, redat fiind de actiunea luminii si de dispersia acesteia pe volume. De asemenea, ne propunem sa discutam tema si perspectiva mesajului pe care il poate sugera.

 

Cateva considerente rezumative asupra contrastului

Daca o definitie clasica a contrastului ar fi ca acesta e una din trasaturile importante ale materialului foto si defineste modul in care lucreaza stratul sensibil, atunci el se poate desparti in mai multe tipuri: moale, normal, contrast, extracontrast. Exista, desigur, in functie de filmul / optiunea (digitala) aleasa, opozitiile intre culori si opozitia obisnuita intre alb-negru. In conditiile in care este usor de inteles cum poate functiona distingerea neta a negrului de alb, efectele pentru paleta coloristica sunt ceva mai variate: contrastul se realizaza in speta intre fundalul negru si culoarea de compozitie rosu, intre fundalul alb si rosu, intre fondul portocaliu si centrul rosu, precum fondul verde si culoarea rosu.

Foarte aproape de realizarea contrastului sunt si intervalele de stralucire, in functie de acestea putand exista urmatoarele cazuri:

peisaj deschis pe timp urat

peisaj deschis cu cer urat

cladiri intunecoase pe fond de cer

strazi inguste pe timp insorit

fata bruna

obiecte intunecoase pe zapada

interior de camera in fata ferestrei

Contrastul culorilor (simultan) este un fenomen optic care se produce cand ochiul considera doua culori ca fiind juxtapose. Acesta constituie, de asemenea, o completare prin opozitie, fiecare din aceste culori captand un plus de coloratie.

 

Un posibil purtator de mesaj artistic

Cum deja am apreciat, contrastul este unul din elementele care poate transmite mesajul dintr-o imagine, credem noi, cu prisosinta, in cazul artei abstracte. Pentru ca, daca vom lua in considerare ceea ce nota Andreas Feininger in cartea Fotograful creator (ed. Meridiane, 1967, Bucuresti) trebuie sa stim ca "pentru a retine atentia cuiva, o fotografie trebuie sa aiba ceva de comunicat, sa aiba ceva de continut, sa fie informativa, educativa, interesanta, amuzanta sau mobilizatoare. Continutul poate fi incorporat in fotografii intr-o varietate aproape nelimitata". Ne putem intreba in consecinta, care este statutul artei abstracte, care si-a gasit in fotografie un cuib foarte valoros (incepand de pe la Man Ray, unul dintre artistii revolutionari ai cinematografului, al lucrului cu imaginea). Subiectul, credem, intr-o fotografie abstracta rezida in constructie, in jocul formei (simple sau complexe). Mesajul nu mai este unul declarat, ci, mai mult decat inchis, el se rezuma la combinatia culorilor, liniilor, la o lume a lucrurilor care ne impregneaza existenta. Inca de la inceputurile calatoriei prin fotografie, omul, aflandu-se deja in universul reificat, a urmarit starile si, nu mai putin, ciudatenia volumelor contrastante, potenta luminii pe subiectele din cadrul aparatului.

Paul Strand incepe sa fie interesat de fotografia abstracta din anul 1915 (Still life, Pear and Bowls), urmarind pulsul, ritmul planelor luminoase in contrapondere cu cele intunecate, un fel de viata lenta si placuta dusa de obiectele care ne sunt in preajma.

 

(sursa: Pentru caderea parului)

 

Putin mai tarziu, El Lissitzky este artistul care face corp cu avangarda ruseasca, cel care a deschis drumurile curentului constructivist, mergand si pe directia supra-realismului. Fiind indeosebi atent la fotomontaje si fotograme, realizeaza intersectii de linii si materiale diferite, urmarind neobisnuitul si un fel de alta poetica artistica. Contrastele marcheaza sectiuni, diagonale care impart imaginea spre a demonstra cum lumea noastra, una rationala, poate sa stea si sub semnul aleatoriului (The Constructor, 1925).

 

(sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/El_Lissitzky)

 

In aceeasi perioada, László Moholy-Nagy, fotograf maghiar mutat la Berlin, este exponentul dadaistilor si al supra-realistilor. Mai aproape de natura omului, prefera sa o vada prin lentila paradoxurilor, a similitudinilor lumilor diferite. Lucrarea The Olly and Dolly Sisters (1925) este relevanta. Principiul sau este ceea ce s-a numit foto-sculptura si construieste, la randul sau fotomontaje. Contrastul este pentru el si o distanta intre culori, dar e, in acelasi timp, un truc pentru care ochiul sa se pacaleasca si sa-si permita jocul cu imaginatia.

 

(sursa: http://www.getty.edu)

 

In fine, fotografa Marta Hoepffner, a fost pasionata in tineretea ei de stiintele naturale, studiind mai apoi pictura, grafica si design-ul. Din 1934 deschide un studio unde isi propune o serie de experimente bazate pe imagine, obtinand o fotografie cu lumina polarizanta. Una dintre lucrarile ei cele mai cunoscute ar fi Komposition mit Flaschen (1945), unde influenta luminii si opozitia pe care o creeaza cu partea intunecata a lucrurilor par a da nastere unor forme noi, expresive si compozitia se incarca de sens. Contrastul are si aici o importanta insemnata in privinta impactului vizual, dar si a intelesului - lumea nu e doar asa simpla, precum o vedem.

 

(sursa: http://www.hoepffner-preis.de/index.htm)

 

Am facut apel in special la artisti apartinand curentului de avangarda ai anilor '20 si '30 pentru ca, in parte aici regasim radacini ale abstracttionismului de mai tarziu. Derivata din supra-realism care a impus in arte (mai ales in pictura, film, fotografie si literatura) o adevarata rupere de vechea concepttie romantico-simbolista si o transformare la nivel conceptual, avangarda face un fel de tabula rassa din arta. Curentul care marcheaza partea dintre cele doua razboaie mondiale, nu va rezista mult timp tocmai puternicii disjunctii si ritmului indigest pe care-l propune. Cateva 'isme' iI urmeaza, darn u direct desprinse din aceasta tendinta apoape nihilista: constructionismul este unul dintre acestea, alaturi de minimalism, deconstructtionism, structuralism etc. Constructionismul este curentul cuprinsa si in domeniul artistic, venind din filosofie si sociologie, care deschide optica spre formele geometrice, lumea poate fi redata la modul simplu, sub forma unui Lego, in care totul se cladeste cu ajutorul formelor cele mai 'primitive'. Contrastul delimiteaza lumi, permite un joc perpetuu cu obiectele si platformele care distanteaza lumina de intuneric, vazutul de nevazut - mesajul pe care-l are in el se imbogateste cu fiecare imagine unde se regaseste. De altfel, cat de vie este o fotografie in care lumina si umbra se delimiteaza si se completeaza intre ele, pe langa o coloristica terna. Poate din aceasta pricina este si fotografia alb/negru mai atragatoare si sensibilizanta decat cea color (aici limitele dintre spatiul dechis si cel inchis, fiind cu precadere redat).

Astfel, ca nu va trebui niciodata sa uitam, in analiza unei fotografii, unde rezida potentialul de lumina, unde se inchide culoarea in imagine, si daca aceste lucruri se intampla, ce insemnatate pot ele avea. Pentru ca nimic nu este lasat in haos (nici haosul insusi), astfel ca lumea se descopera in semne lasate noua spre interpretare.

 

Textul se gaseste aici: http://www.seriadevineri.com/decitit.php?nr=13