Teatralitate si fotografie

 

De ce fotografie si teatru intr-o singura pagina? (1)

 

Aparent destul de indepartat plasati, termenii fotografie si teatru isi creeaza un fundament de liante la nivelul semantismului artistic. Pornind de la perspectiva etimologica, suntem pe drumul cel drept care ne arata apropierea dintre acesti doi termeni: teatru isi are radacinile in grecescul theatron - locul unde se arata ceva -, fotografie este un cuvint care provine tot pe filiera greaca avind la baza cuvintul photos ce insemna lumina, caruia i s-a adaugat graphos (a scrie), una din definitiile care i-au fost acordate in 1832 fiind aceasta: "descrierea istoriei naturale cu ajutorul luminii" [1]. Ambele modalitati de exprimare ne pun in fata unui adevar, acela de a ne face sa vedem ceva (fie in miscare, fie static). Se refera la o realitate, pe care o transpun, apoi, in functie de gradul de estetizare a fiecaruia, autorii. Viata poate fi vazuta, pe de o parte, intr-o imagine-simbol, pe de alta parte, intr-o serie de imagini, inchizindu-se toate, intr-un semn global, cu un mesaj propriu.

 

Faptul ca fotografia si teatrul sunt totusi arte care pot coopera, raportindu-se una la alta, ne-o demonstreaza si o parte din termenii implicati in diferite domenii: imagine de film, director de imagine (a unui film sau spectacol), sunt doar citeva exemple. Trebuie sa recunoastem ca ideea de echivalenta sta in ambele forme artistice: o fotogafie poate vorbi despre o intreaga poveste, iar un spectacol se compune din mai multe fotografii / imagini, care sunt in fapt acele scamatorii regizorale menite a impresiona publicul. Sa nu uitam ca teatrul contemporan se indreapta din ce in ce mai vizibil tocmai spre ceea ce presupune simtul detaliului si ceea ce reprezinta imaginea. Se uzeaza in acest caz de o multitudine de factori: scena/spatiu, decor/ambient, personaj/actor, gest, costume, lumini, muzica. Acestea sunt chiar semnele teatralitatii, iar ceea ce vedem pe scena se transforma din ce in ce mai vizibil intr-un semn mare care include toate aceste nuclee, punind accentul pe relatia semnificat-semnificant. Acelasi lucru se intimpla si in fotografia artistica, acel loc de interferenta al exteriorului cu interiorul. Ceea ce ne dorim sa aratam in acest articol este ca, departe de a fi doar o redare a autenticitatii, dupa cum a fost considerate mult timp, fotografia este de asemenea exponenta unor elemente constituente scenice, in egala masura. Scoatem, desigur, din demersul nostru fotografia comerciala, desi faptul ar putea deveni de la un anume nivel, discutabil, pe cea industriala, si poate chiar si pe aceea de reportaj, cu toate ca, fie-ne ingaduit sa amintim ca problema "regizarii" este una care se pune chiar si in acest ultim caz. Ne vom referi strict la arta conceptuala, la cea de compozitie.

 

 

Culisele fotografiei - citeva marci ale teatralitatii

 

Acolo stau, in asteptare, personajele. Portretistica este si cea mai relevanta, in acest sens. Daca scena stie sa faca sciziunea dintre dintre om si persoana (derivatul latinescului personnae care denumea persoana exterioara, cea sociala, de unde a continuat apoi termenul de masca, deninumind ceea ce constituim fiecare in afara noastra), fotografia nici ea nu sta departe de aceasta perspectiva dualista. Ceea ce aduce fiinta umana cu dinsa este deopotriva corpul si sufletul sau, dihotomie clasica medievala, dar care greu poate sa fie abolita. Teatrul are capacitatea de a reda istoria personala (ruperea omului intre ceea ce este si ceea ce ar vrea sa fie, sau ceea ce arata) nu doar prin simpla prezenta a personajului pe scena, dar si prin miscarea, actiunea, evolutia sa si prin cuvint. Fotografia lasa un gol, intr-un anume fel, in aceste directii, pe care il umple, numai si prin faptul ca subiectul surprins este intr-o ipostaza atit de expresiva, incit dintr-o singura privire putem simti trecutul sau, si ceea ce ascunde dincolo de cuvintele pe care nu le poate rosti. Interesant este ca, nu e greu de observat faptul de a fi cea mai populara fotogrfia-portret. Gasim ca una din explicatii si, credem cea mai sigura, este pentru ca portretul vorbeste tocmai despre uman, despre ce reprezentam, noi, ca entitati ale lumii irationale ce ne inconjoara. Chipul sau ipostazele corporale sunt cele care graiesc despre un timp care apartine nu doar celui prins in obiectiv, dar si noua, inconstient, pentru ca asa cum Lucian Blaga vorbea de matricea universala, avem inscris in codul genetic, informatia primordiala, si suntem toti dintr-un mare cod, diferentiait prin stil.

 

La coborirea cortinei, receptorul de spectacol are puterea de a dezbraca fiecare personaj, pentru a ajunge la esenta lui, la acea istorie pe care fiecare o duce cu sine. La fel privitorul de fotografie, la fel si cel care este subiect acolo, se poate incadra intr-o tipologie sociala, este un 'caz' si ne lasa a ghici ceea ce nu va spune decit prin simpla sa prezenta.

 

Insa scena nu este populata doar de actori, dar si de un intreg esafodaj ambiental care sporeste, prin utilizarea sa, semnificatiile generale. Pornind de la machiaje, costume, ajungind la scenografie si lumini, totul vorbeste. Productiile "atmosferice" si-au gasit locul mai ales din secolul al XX-lea, cind s-a si pus problema regizorului, existind intr-un sincretism al formei si al sensului ce raspund mult mai bine la viziunea estetica. Studioul, in care fotograful e un fel de meneur du jeu, devine la rindul sau o scena deschisa interpretarii / receptarii. In teatru, problema scenei s-a pus in vremea barocului si clasicismului, pina atunci ea fiind constituita dintr-o mica platforma cu o patura, marcind despartirea de culise. Totusi asta nu-i impiedica pe dramaturgi precum Shakespeare de a transforma micul spatiu intr-un adevarat cimp monarhic. Pentru fotograf, este poate la fel de valabil ca planul unui perete pe care se va profila subiectul sa fie la fel de expresiv ca si perspectiva mult mai larga a unei camere sau a unui loc deschis. Cu toate ca, deseori, se apreciaza ca decorul nu trebuie sa atraga atentia privitorului de la subiectul fotografiat, ni se pare o absurditate ca intr-o imagine ce se vrea a fi artistica, delimitarile sa fie atit de scolaresti. In fond, trebuie sa luam fiecare cadru un tot in sine, la care converg si contribuie toate elementele compozitionale. Fie ca este vorba despre un interior (studio), fie ca din contra, suntem inafara peretilor, intr-o locatie urbana sau in natura, ceea ce este dincolo de centrul imaginii (ne referim la "centrul" purtator de sens / semnificatie) isi are insemnatatea sa si isi pune amprenta asupra punctului de referinta.

 

Despre lumina am putea discuta foarte mult. Ea este elemental care face vizibila lumea palpabila din jur. Ea e cea care ii confera frumusete si colorit. Pe scena, spectacolul sta sub semnul luminii, pentru ceea ce ea reprezinta prin jocurile sale. Iluminarea totala, flash-uri sporadice, intercalari, diferentieri, lumina ofera partea vazuta/declarata a show-ului si vorbeste despre ceea ce ascunde. Din cealalta directie, imaginea foto este, prin definitie, desenata cu ajutorul luminii si apare ca rezultat al actiunii fotochimice al energiei luminoase asupra stratului de emulsie sensibila din pelicula de hirtie foto. Suprafetele diferitelor obiecte reflecta in mod diferit lumina. Cantitatea de lumina reflectata depinde de:

- structura si colorarea suprafetei

- de unghiul pe care-l formeaza aceasta suprafata cu directia de incidenta a luminii, precum si cu directia de fotografiere. Catifeaua neagra reflecta doar 2-4% din lumina incidenta.

In ceea ce priveste tehnica, interesante sunt citeva criterii de iluminare in portretistica. Iluminarea fetei are un rol important in crearea unui portret expresiv. Cu ajutorul luminii se por sublinia proeminetele fetei sau indulci tonurile. La fotografierea portretelor, se deosebesc patru feluri de lumina.

1. Lumina de desenare, care este lumina intensa, dirijata, reprezinta baza efectului de iluminare si care evidentiaza detaliile subiectului de fotografiat

2. Lumina generala de complatare este o lumina difuza care asigura vizibilitatea detaliilor lasate in umbra

3. Lumina de modelare se foloseste la redarea riguroasa a diferitelor elemente ale subiectului fotografiat

4. Lumina contrejour (dirijata spre obiectiv), se pozitioneaza in spatele subiectului fotografiat si este menita sa sublinieze principalele contururi ale acestuia.

 

De cealalta parte a mastilor, a costumelor sau a goliciunii, exista fascinatia. Atit teatrul cit si fotografia sunt arte care trebuie "sa atinga", sa impresioneze. Pornind de la retina si parcurgind calea spre constient, cautind prin materia inconstienta a fiecaruia, semnul are doua receptari: una a imediatului si cealalta, a aprofundarii. Receptarea, la un prim nivel, este cea directa pentru care conteaza factorii originalitate, contrast (in sensul de "ceva deosebit de ceea ce am mai vazut"). Apoi se desfasoara intregul film al mesajului, al decriptarii si al posibilelor comparatii cu alte elemnte din acelasi domeniu sau din domenii diferite. Fie ca plecam de la un spectacol, fie de la o expozitie de fotografie, publicul-receptor ramine, sau cel putin ar trebui sa ramina, cu "o atingere" a ceea ce a vazut. Imaginea este cea care impresioneaza. Nu conteaza, pina la urma, daca ea vine dintr-o constructie teatrala sau una fotografica.

 

Cum ar arata teatralitatea in fotografie? (2)

 

"I still dream of the day when I will take a photograph so beautiful that it can be called love", spune Jan Saudek [2]. El ar fi artistul pe care, credem noi, il caracterizeaza foarte bine trasatura teatralitatii. Inainte de a-l comenta in detaliu, vom face o trecere in biografia sa, considerind ca publicului roman ii este mai putin cunoscut fotograful ceh.

 

Saudek s-a nascut in 1935, iar familia sa a trecut prin experienta lagarului nazist de la Theresienstadt, unde cei sase frati ai sai au murit, supravietuindu-i insa tatal. Momentul celui de-al doilea razboi mondial l-a marcat vizibil pe artist, obsesiile unei politici a violentei putindu-se observa adesea in lucrarile sale. La virsta de 20 ani isi descopera veleitati in desen si isi cumpara o camera foto Baby Brownie Kodak: "The only thing you can do with this camera is load the film and press the button to make a picture; that's exactly what I did until 1963." Cind isi cumpara o camera adevarata (Flexaret 6 x 6), va incepe sa expuna, intii la Praga, apoi in Statele Unite si la Paris. Devenind in '84 membru al Uniunii Artistilor Cehi, va fi onorat si cu titlul de "Chevalier des Arts et Lettres" in Franta, unde regizorul Jerome de Missolz realizeaza un scurt metraj despre el: "Jan Saudek - Photographe tchéque". In '95 publica prima sa carte Dopis (Scrisori) ingrijita de Sarah Saudek si se ocupa mai mult de pictura, transferind pe sevalet motivele sale recurente din lucrarile de pina atunci. Retrospectivele sale fotografice se gasesc in Los Angeles, Bergamot Station Arts Center, BGH Gallery.

 

Aflat intre limitele kitsch-ului si ale perfectiunii, Saudek isi formeaza un imaginar propriu, care il distinge atit de bine intre ceilalti fotografi, incit nu poti sa-i confunzi operele. Pentru ca el are un stil aparte. Imaginile pe care le ofera spre privitor poarta cu ele mirosul carnii, al pietrei care naste flori (de mucegai), si aduc prin ele esenta tare a umanului (masculin sau feminin). Ca intr-o celula, de razboi sau de bordel, chipurile celor care se desfasoara sunt cele ale unor adevarate personaje. Adunind in acelasi obiectiv burlescul, circul, celulita, contraste, cehul reuseste sa ne uimeasca si sa povesteasca in fapt despre o lume foarte aproape de noi, insa nevazuta. Aici se gaseste probabil firul principal care-l aduce pe drumul teatralitatii. Cu un ochi atent la ceea ce insemna a exprima invizibilul, totul contribuie si se individualizeaza la Saudek: personaj (un adevarat actor care-si spune istoria personala in fata publicului), decor (peretele cu igrasie, stofe care cad greu pe mobile, fereastra deschisa spre exterioare cu cer), lumina, costume si miscari (uneori in coregrafii, alteori doar "de poza"). Autorul merge pe citeva directii distincte: reformulari biblice (aproape postmoderniste), forme circaresti, motivul dublului. Din acestea se desprind alte nuclee de expresie artistica.

Centrul cautarilor sale ramine nudul, in planul apropiat, si ceea ce ascunde el dupa aceasta declarata goliciune. La antipodul lui Penthouse, marea doamna / mama primordiala este cea cu pintec opulent si sini flescaiti, chip imbatrinit (prematur sau nu), un fel de prostituata care-si cauta paradoxal virginitatea, prin asta putind sa se inteleaga si sfintenia. Unul din personajele lui este acea Maria Magdalena pe care o putem regasi in multe trupurile femeiesti. Nudul pentru Saudek ramine, in final, haina care poarta insemnele sufletului ce-l locuieste. Intr-o lascivitate nevinovata sau constienta pe deplin de sine, corpul duce cu el tot ceea ce femeia sau barbatul a intrupat de la inceputuri. Cu tendinte apocrife, fotografiile nasc si cresc in ele o lume cu senzatii medievale, cu tensiunile unui timp modern, intr-o explozie de culoare si de lumina.

Citeva din Mariile fotografului ceh lasa loc de multiple interpretari:

 

Oh, That Virgin Els!, 1985 (Geluri uv profesionale germania)

 

The Saint, 1992 (Geluri uv profesionale germania)

 

Marie's Pet, 1995 (http://www.saudek.com)

 

Spectacolul oferit de lucrarile fotografului ceh este unul care te face sa rizi si sa plingi, exact asa cum Ianus isi intorcea cele doua fete ale sale. In scopul tehnic de a arata corpul asa cum el se incarneaza sub vesminte si se ascunde aratindu-se, artistul isi contorsioneaza modelele in cele mai ciudate pozitii. E un joc si un pariu, pina la urma, facut cu trupul omenesc. Exista sau nu exista, iar daca da, atunci cit poate fi de urit sau de frumos? Acestea sunt printre primele intrebari antagonice pe care si le pune privitorul. Un teatru deschis, corpul, si o data cu el omul care-l locuieste, se caracterizeaza reciproc, vorbesc unul despre celalalt. Masca este, la rindul sau un topos. Saudek ne arata ceea ce anticii au numit "lumea ca teatru" (theatrum mundi), asta nu doar pentru ca foloseste uneori masca in mod explicit. Dar prezenta ei se simte peste tot. Ideea de vazut/nevazut exista in dipticuri, in serii de fotografii, in expresii faciale. Chipul, practic, poate fi acoperit de esarfe, trimitind la religiile orientale si facind deja o intreaga imagine la interferenta intre Occidentalism si Asia. Figura clasicului Arlequino se transpune pe cel a femeii, dindu-i chiar o conotatie (trans-)sexuala. In fond, "personajele" care populeaza imaginarul fotografului ceh ramin niste mistere, chiar daca citim undeva pe trasaturile, ridurile, faldurile lor carnoase o frintura din viata lor. Dar circul nu este doar scindare intre vizibil si nedeclarat, nu este doar culoare si forma uimitoare. Are si ceva care sfideaza posibilul, are ceva grotesc, de unde vin si figurile de mostri, cele care intr-un fel sau altul continua uritenia trupeasca umana (obezitate, rani trecute, concrescente epidermice, vascularizatii maladive). Totusi, trebuie sa tinem cont de faptul ca, masca propriu-zis apare destul de rar, miza este spectacolul interior, dualitatea nedeclarata a oamenilor care apar in fata obiectivului ce-i captureaza asa cum sunt, asa cum nu se cunosc nici ei insisi.

 

Cathy's Clown, 1975 (http://www.saudek.com)

 

Quarry, 1983 (http://www.saudek.com)

 

Lady in the Theatre Box, 1994 (http://www.saudek.com)

 

A Burden, 1987 (http://www.saudek.com)

 

Nargilé - Orient 2, 2005 (http://www.saudek.com)

 

Ego si alter-ego se regasesc intr-un singur cadru, conceptele putind fi intruchipate de o singura persoana. Si mai interesant este atunci cind scindarea dintre cele doua laturi ale fiintei umane dau nastere la dihotomii cu un sens mult mai larg. Una dintre temele recurente ale lui Saudek este aceea a cautarii sinelui, a opozitiei dintre identitate si alteritate. Deseori este o pierdere. Deseori cautarile ramin fara raspuns sau se lovesc de violenta tragicului.

 

I Have Miss You, can't Find You Anymore, 1986 (http://www.saudek.com)

 

In negasirea celuilalt (care se poate ipostazia si ca sine, in conceptie psihanalitica) se naste o alta drama inlauntrul lumii ce se desfasoara sub ochii nostril: contradictia. O serie de contraste, la nivel de mesaj sau la nivel de imagine, se arata in conceptiile fotografului in discutie. Un paradis pierdut se contureaza intr-o iluzie dupa o fereastra deschisa. Fericirea nu e posibila: masculinul se opune femininului, desi relatia sta putin invers, femininul se opune masculinului; lumina intunericului; frumusetea putreziciunii; copilaria decreptitudinii. Iar la sfirsitul tuturor sta un dumenzeu absent. O altfel de masca, un simulacrum dominator peste un panopticum in care orgia si lumina culorilor barioleaza ca intr-un regat vechi al unui imparat depostic.

 

You'll Be a Fortress and I'll Be Safe Inside Your Massive Walls, 1978 (http://www.saudek.com)

 

Zuzanka’s night window, 1979(http://www.saudek.com)

 

A Star Is Born, 1982 (http://www.saudek.com)

 

In the fine art gallery, 2001(http://www.saudek.com)

 

Reformularea apartine artei teatrale. Este cea care da viata faptului consumat, gestului previzibil. Este ceea ce vedem in expozitiile lui Saudek. Lupta dintre sacru si profan isi gaseste aici teren prolific, iar fotografiile lui, intre pictural si grafic, sunt semen globale unde conteala la fel de mult subiectul, cadrul, lumina si costumele (atunci cine le exista). Toate dau individualitate si transmit mesajul catre receptor. Oare mai este cazul sa mai aducem argumente pentru ideea pe care am incercat a o sustine prin acest artist? In final este vorba de simtire, privind aceste imagini nu poate sa nu incolteasca in gind si aceasta pista de interpretare.

 

Imi amintesc ca prima oara am facut cunostinta "visual" cu Jan Saudek in primavara lui '98 cind la Paris, in fuga dupa o expozitie si alta, ca romanul scapat pentru citeva zile in capitala Frantei, am vizitat una din galeriile sale. Publicul si critica era destul de epatata si discutau in termini destul de controversati la adresa lui. M-a uimit stilul artificios pe care si acum il mai simt, iar daca abundenta de forme si lucruri in cadrele sale imping spre kitsch, este pentru ca asta e istoria pe care o traieste, pe care o traim. Neputindu-se incadra intr-un current precis, fotograful ceh este pe sensul unic al drumului artei, vazundu-ne in toata complexitatea noastra, actantii de pe scena sa vorbindu-ne mut despre ceea ce e intre nastere si moarte.

 

Note

[1] Cahier Lexicologique, 1983, nr. 43, p. 90

[2] Jan Saudek, ed. Taschen, ISBN 3-8228-7916-9 (German, French, English)

 

articolul se gaseste aici: http://www.seriadevineri.com/decitit.php?nr=21